Jocul, considerat de diverşi autori ca fiind fie activitate intelectuală, fie activitate fizică sau o activitate agreabilă, fie ca plăcere gratuită, este o modalitate de relaţie între subiect şi mediu (lumea obiectelor şi a relaţiilor) ce constituie o formă primară a acţiunii umane. El apare ca o formă de organizare a cogniţiei, o cale spre cunoaştere. Jocul contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului, îndeplinind cerinţele învăţării (transformarea, modificarea structurilor şi funcţiilor mintale şi organizarea lor după modelul activităţilor intelectuale).
Caracteristicile jocului pe parcursul diferitelor stadii:
-În perioada antepreșcolară – 90% din timpul de veghe este destinat jocului; antepreșcolarul se joacă oricând și oriunde (când mănâncă, când face baie sau se pregătește de culcare); jocul este simplu (manipulare de obiecte); nu se poate realiza în absența jucăriilor, a obiectelor de manipulat; se joacă alături de alți copii, dar nu împreună cu ei; copilul preferă jocul cu adultul, întrucât acesta îl organizează și-i dezvăluie noi aspecte.
-În perioada preșcolară – activitatea centrală este cea de joc, copilul i se dăruiește cu toată ființa lui și o desfășoară sub variate forme; crește nivelul de complexitate; durata jocului este mai mare; predomină jocurile cu subiect și cele cu reguli; jucăria prezintă atracție, dar nu mai este indispensabilă ca în stadiul anterior; preșcolarii se joacă unii împreună cu alții colaborând; nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului.
-În perioada școlarității mici – activitatea centrală devine este cea de învățare, iar jocul are legătură cu acesta; alături de celelalte activități jocul contribuie la dezvoltarea psihică.
Jocul antrenează dispoziţia, atenţia, perspicacitatea, permite încorporarea de conduite, experienţe, informaţii, dezvoltă capacitatea de relaţionare socială. Jocul – învăţare se diferenţiază clar de jocul didactic. Acesta din urmă limitează activităţile ludice la consolidarea şi verificarea cunoştinţelor predate. Jocul poate fi conceput ca o metodă de învăţare, de terapie sau ca metodă de investigare psihosocială. El dezvoltă capacitatea de observare şi de analiză, şi de asemenea dezvoltă şi aptitudinile de învăţare.
În activităţile ludice, copiii descoperă diverse realităţi şi adevăruri, antrenându-şi capacităţile creative. Folosind diverse strategii euristice, ei fac apel la isteţime, spontaneitate, inventivitate, răbdare, îndrăzneală etc.. Buna îmbinare dintre elementul instructiv al jocului didactic cu cel de divertisment, conduce la apariţia unor stări emoţionale complexe, intensificând procesele de reflectare şi asimilare nemijlocită a realităţii înconjurătoare. Una din condiţiile, pentru care jocul didactic să rămână la nivelul de joc, este aceea, că el trebuie să conţină elemente de aşteptare, de surpriză, de competiţie, de comunicare reciprocă şi interrelaţionare între copii. Totodată în desfăşurarea jocului, copilul poate să-şi verifice cunoştinţele, să-şi exerseze diversele aptitudini şi deprinderi, să se afirme, acestea reprezentând valoarea practică a jocului.
Există mai multe tipuri de joc, în funcție de specificul lor, printre care:
-Jocul sociodramatic, jocul de rol – copilul imită comportamente sociale și astfel se pregătește pentru rolul său în grup sau în comunitate; programele preșcolare oferă oportunități pentru jocul sociodramatic, iar multe săli de clasă susțin recuzite ce includ echipamente de bucătărie, ustensile de bucătărie, păpuși, echipamente ale medicului, construcții, magazin alimentar.
-Jocul de manipulare – antrenează capacitățile de coordonare, controlul.
-Jocul de simulare – copilul folosește imaginația pentru a transforma obiectele și lucrurile cu care se joacă în simboluri ale lumii exterioare.
-Jocul de explorare – prin tentativele copilului de a descoperi lucruri noi, permite cunoașterea lumii înconjurătoare și stimulează motivația de a cunoaște.
-Jocul de mișcare – permite activismul și solicită competențe fizice ale copilului.
-Jocul de socializare – implică comunicarea și interacțiunile copilului cu ceilalți.
-Jocul de soluționare – caracterizat prin efort de gândire și găsirea soluțiilor.
Un model de terapie educaţională complexă integrată, în ceea ce priveşte activitatea ludică, trebuie să pornească de la contextul de modelare socială (şcoala) pentru a putea ajunge la integrare socială.
Un asemenea model este necesar să cuprindă 3 etape:
-prima etapă a psihoterapiei prin joc, se referă la complexul terapiilor concepute ca acte educaţionale;
-a doua etapă se referă la programele de învăţare prin joc, ce sunt corespunzătoare fiecărei categorii de terapie;
-a treia etapă se referă la domeniul de aplicare.
Este necesar ca art – terapeutul să alăture programului de învăţare materialul educativ în funcţie de tipul de joc şi să acorde o importanţă deosebită imaginilor colorate şi culorilor cât şi amenajării unor săli speciale de joc şi a unor săli de clasă în sistemul modular cu scopuri multifuncţionale (să cuprindă pe lângă spaţiul de studiu şi pe cel de joacă, pentru abilitatea manuală, pentru bibliotecă).
Jocul, considerat de diverşi autori ca fiind fie activitate intelectuală, fie activitate fizică sau o activitate agreabilă, fie ca plăcere gratuită, este o modalitate de relaţie între subiect şi mediu (lumea obiectelor şi a relaţiilor) ce constituie o formă primară a acţiunii umane. El apare ca o formă de organizare a cogniţiei, o cale spre cunoaştere. Jocul contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului, îndeplinind cerinţele învăţării (transformarea, modificarea structurilor şi funcţiilor mintale şi organizarea lor după modelul activităţilor intelectuale).
Caracteristicile jocului pe parcursul diferitelor stadii:
-În perioada antepreșcolară – 90% din timpul de veghe este destinat jocului; antepreșcolarul se joacă oricând și oriunde (când mănâncă, când face baie sau se pregătește de culcare); jocul este simplu (manipulare de obiecte); nu se poate realiza în absența jucăriilor, a obiectelor de manipulat; se joacă alături de alți copii, dar nu împreună cu ei; copilul preferă jocul cu adultul, întrucât acesta îl organizează și-i dezvăluie noi aspecte.
-În perioada preșcolară – activitatea centrală este cea de joc, copilul i se dăruiește cu toată ființa lui și o desfășoară sub variate forme; crește nivelul de complexitate; durata jocului este mai mare; predomină jocurile cu subiect și cele cu reguli; jucăria prezintă atracție, dar nu mai este indispensabilă ca în stadiul anterior; preșcolarii se joacă unii împreună cu alții colaborând; nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului.
-În perioada școlarității mici – activitatea centrală devine este cea de învățare, iar jocul are legătură cu acesta; alături de celelalte activități jocul contribuie la dezvoltarea psihică.
Jocul antrenează dispoziţia, atenţia, perspicacitatea, permite încorporarea de conduite, experienţe, informaţii, dezvoltă capacitatea de relaţionare socială. Jocul – învăţare se diferenţiază clar de jocul didactic. Acesta din urmă limitează activităţile ludice la consolidarea şi verificarea cunoştinţelor predate. Jocul poate fi conceput ca o metodă de învăţare, de terapie sau ca metodă de investigare psihosocială. El dezvoltă capacitatea de observare şi de analiză, şi de asemenea dezvoltă şi aptitudinile de învăţare.
În activităţile ludice, copiii descoperă diverse realităţi şi adevăruri, antrenându-şi capacităţile creative. Folosind diverse strategii euristice, ei fac apel la isteţime, spontaneitate, inventivitate, răbdare, îndrăzneală etc.. Buna îmbinare dintre elementul instructiv al jocului didactic cu cel de divertisment, conduce la apariţia unor stări emoţionale complexe, intensificând procesele de reflectare şi asimilare nemijlocită a realităţii înconjurătoare. Una din condiţiile, pentru care jocul didactic să rămână la nivelul de joc, este aceea, că el trebuie să conţină elemente de aşteptare, de surpriză, de competiţie, de comunicare reciprocă şi interrelaţionare între copii. Totodată în desfăşurarea jocului, copilul poate să-şi verifice cunoştinţele, să-şi exerseze diversele aptitudini şi deprinderi, să se afirme, acestea reprezentând valoarea practică a jocului.
Există mai multe tipuri de joc, în funcție de specificul lor, printre care:
-Jocul sociodramatic, jocul de rol – copilul imită comportamente sociale și astfel se pregătește pentru rolul său în grup sau în comunitate; programele preșcolare oferă oportunități pentru jocul sociodramatic, iar multe săli de clasă susțin recuzite ce includ echipamente de bucătărie, ustensile de bucătărie, păpuși, echipamente ale medicului, construcții, magazin alimentar.
-Jocul de manipulare – antrenează capacitățile de coordonare, controlul.
-Jocul de simulare – copilul folosește imaginația pentru a transforma obiectele și lucrurile cu care se joacă în simboluri ale lumii exterioare.
-Jocul de explorare – prin tentativele copilului de a descoperi lucruri noi, permite cunoașterea lumii înconjurătoare și stimulează motivația de a cunoaște.
-Jocul de mișcare – permite activismul și solicită competențe fizice ale copilului.
-Jocul de socializare – implică comunicarea și interacțiunile copilului cu ceilalți.
-Jocul de soluționare – caracterizat prin efort de gândire și găsirea soluțiilor.
Un model de terapie educaţională complexă integrată, în ceea ce priveşte activitatea ludică, trebuie să pornească de la contextul de modelare socială (şcoala) pentru a putea ajunge la integrare socială.
Un asemenea model este necesar să cuprindă 3 etape:
-prima etapă a psihoterapiei prin joc, se referă la complexul terapiilor concepute ca acte educaţionale;
-a doua etapă se referă la programele de învăţare prin joc, ce sunt corespunzătoare fiecărei categorii de terapie;
-a treia etapă se referă la domeniul de aplicare.
Este necesar ca art – terapeutul să alăture programului de învăţare materialul educativ în funcţie de tipul de joc şi să acorde o importanţă deosebită imaginilor colorate şi culorilor cât şi amenajării unor săli speciale de joc şi a unor săli de clasă în sistemul modular cu scopuri multifuncţionale (să cuprindă pe lângă spaţiul de studiu şi pe cel de joacă, pentru abilitatea manuală, pentru bibliotecă).
Lasă un răspuns